Studiu SaladBox: Peste 60% dintre români au nevoie de o alimentație mai sănătoasă

65% dintre români au recunoscut că, la ultimul set complet de analize, au descoperit că au cel puțin o deficiență de vitamine sau de minerale.

Un procent și mai impresionant, de 95%, au declarat că preferă să găsească soluții prin alimentație și nu prin medicamente sau suplimente nutritive.

Cifrele au reieșit din interviuri conduse în ultimul an cu 300 de persoane din Cluj și București, cu vârste cuprinse între 24 și 40 de ani, realizate de SaladBox, rețea de restaurante specializate în salate. Rezultatele acestor interviuri confirmă studiile anterioare; de exemplu, în anul 2015, o firmă de cercetare din Anglia arăta că doar 14% dintre români consumă zilnic cele 4-5 porții de fructe, doză recomandată de Organizația Mondială a Sănătății și doar 10% legume.

Motivul cel mai des invocat a fost lipsa timpului pentru a descoperi noi rețete sau a găti într-un stil care să crească aportul de substanțe benefice. Pentru a rezolva această problemă, SaladBox a lansat în această săptămână un meniu mai bogat, cu noi produse personalizate și pregătite pe loc, care suplinesc cele mai mari deficiențe detectate în alimentație. Cele 6 noi combinații din gama denumită „YOU+” au fost create pentru a-i ajuta pe clienți să facă alegeri sănătoase și sunt denumite în funcție de beneficiile pe care le aduc, astfel încât alegerea să fie una simplă, în funcție de nevoile personale ale fiecăruia.

Noua linie de produse este o concretizare a unei tendințe pe care am simțit-o tot mai mult în piață: dorința clienților de a face alegeri cât mai informate într-un domeniu atât de important pentru sănătatea fiecăruia. Oamenii își doresc tot mai mult nu doar să mănânce sănătos în general, ci să aibă o dietă adaptată la nevoile propriului organism. Salatele YOU+ răspund acestor nevoi de abordare personalizată a nutriției, prin produse proaspete și gustoase”, spune Dan Isai, CEO SaladBox.

Astfel, cei care își doresc un aport de vitamine pot alege salata „YOU+ Vitamine”, cu halloumi, broccoli, mandarine, măr, mozzarella, avocado și merișoare. Salata „YOU+ Minerale” este o combinație delicioasă care include ton, brânză sărată, porumb, fasole roșie, în timp ce „YOU+ Omega 3” este o rețetă complexă, pe bază de somon, roșii, dovlecel, cartofi dulce, un mix de semințe, dar și avocado sau kale. Salata „YOU+ Antioxidanți” include bacon, roșii, morcovi, porumb și ardei iute, iar „YOU+ Proteine” are ca ingrediente bacon, dovlecel, halloumi, avocado, năut, ou & roșii uscate. Noua rețetă „YOU+ Fibre” are la bază pieptul de pui, porumb, fasole roșie, brânză sărată, dovlecel și rucola sau kale.

Prin intermediul noilor rețete, Salad Box introduce șapte ingrediente nemaiîntâlnite pănă acum în meniu. Clienții vor putea opta pentru acestea atât în rețetele prestabilite cât și în cele alcătuite după propriile preferințe.

Avocado, un fruct foarte sățios, ajută la slăbire și oferă vitaminile K, C și B6, dar și antioxidanți. Brocolli, cunoscut ca o bombă de energie și vitamine, are și foarte puține calorii. Cartoful dulce are un conținut de carbohidrați complecși și eliberează energie și vitamine treptat. Dovlecelul, pe lângă vitaminele A, C și B6, include și fier, magneziu, zinc și o bogăție de fibre alimentare, cu un aport caloric foarte mic. Roșiile uscate oferă vitaminele C și K, potasiu, mangan, cupru și fier; prin deshidratare, ele devin concentrate în substanțe nutritive. Chiar și aparent banalul pătrunjel conține mai multă vitamina C decât lămâia sau portocala, cu avantajul de a hidrata și a de îmbunătăți capacitatea de sintetizare și asimilare a substanțelor nutritive. Varza Kale este excelentă pentru senzația de sațietate pe care o oferă și celebră pentru aportul de vitamina K, C, antioxidanți, magneziu, fosfor, potasiu și calciu.

Clienții care au deja propriile salate preferate nu trebuie să își facă griji: selecția clasică va fi în continuare disponibilă în restaurante, alături de opțiunea de combinare a oricăror ingrediente pentru o experiență cu adevărat unică.

Noile meniuri „YOU+” vor fi introduse în curând și pe piața internațională.

SaladBox, o afacere antreprenorială pornită în România, a devenit în scurt timp liderul pieței de profil și operează o rețea în continuă expansiune. Astăzi afacerea cuprinde 57 de restaurante în 6 țări, respectiv România, Ungaria, Bulgaria, Algeria, Marea Britanie și Statele Unite.

SaladBox este prezent în 28 de orașe unde oferă zilnic peste 10 000 de salate asigurând un meniu de calitate miilor de clienți care trec zilnic pragul restaurantelor sale.

This entry was posted in Fast Food and tagged . Bookmark the permalink.

Comments are closed.