Solidaritate după furtună: sprijin de peste 100.000 euro pentru familiile afectate din Timiș, Arad sau Hunedoara

Furtuna devastatoare care a afectat vestul țării duminică, 17.09.2017, a produs numeroase pagube materiale.

Pentru a veni în sprijinul familiilor afectate, Kaufland România şi Fundaţia “Pentru Voi” acordă ajutor material nerambursabil pentru repararea locuințelor avariate de furtună.

Valoarea totală a finanțărilor oferite familiilor afectate de aceasta calamitate este de 500.000 lei, iar valoarea maximă a unei finanțări acordată per familie este de 5.000 lei.

Familiile din judeţele Timiş, Arad sau Hunedoara pot accesa finanţarea nerambursabilă până pe 26 septembrie 2017 dacă îndeplinesc următoarele condiţii de eligibilitate:

  • Imobilul afectat să fie în judeţele Timiş, Arad sau Hunedoara

  • Venitul pe membru de familie să nu depăşească 1000 lei

  • Afectarea imobilului să fie cauzată de furtuna din 17 septembrie

Pentru a accesa finanţarea, aplicanţii trebuie să depună la Fundația “Pentru Voi”, un dosar care să cuprindă:

  • Cerere

  • Copie carte de identitate pentru toţi membrii familiei din care să rezulte că au domiciliul sau reşedinţa la imobilul pentru care se solicită sprijin financiar;

  • Copie după Contractul de vânzare-cumpărare sau extras de carte funciară valabil sau copie după contract de închiriere;

  • Declaraţie pe proprie răspundere privitor la componenţa familiei și veniturile acestora, însoțită de: adeverinţă de venituri pentru salariați, cupon de pensie etc;

  • Poze cu imobilul afectat din care să rezulte gravitatea avarierii. Cel putin o poză trebuie să fie facută, astfel încât să se poată identifica imobilul şi vecinii (ex. să fie lizibil nr. casei, strada etc.), celelalte poze trebuie să prezinte în detaliu stricăciunile produse şi care trebuie reparate;

  • Pentru imobilele din comune, o adeverință de la o autoritate publică (Primărie, Poliție) privind faptul că avaria a fost produsă la furtuna din 17.09.2017;

  • Suma solicitată pentru reparație, cu o motivare a estimării;

Pot depune aplicații și familiile care locuiesc în blocuri avariate de furtună, finanțarea acordându-se pentru contribuția lor la plata lucrării de reparații contractată de Asociația de proprietari.

Sunt eligibile pentru acordarea de finanțări nerambursabile și serviciile sociale publice sau aparținând ONG-urilor din județele Timiș, Arad și Hunedoara, cu precizarea că o organizaţie poate solicita doar o singură finanţare, indiferent de numărul de servicii sociale pe care le furnizează.

Acestea vor depune un dosar compus din:

  • Cerere

  • Statut

  • C.I.F.

  • Certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial în Registrul Special Fundatii conform Legii 246/2005

  • Extras bancar

  • Extras de carte funciară valabil privind imobilul avariat

  • Acreditarea organizației ca furnizor de servicii sociale

  • Licența de funcționare a serviciului social

  • Poze cu imobilul afectat din care să rezulte gravitatea avarierii. Cel puţin o poză trebuie să fie facută, astfel încât să se poată identifica imobilul şi vecinii (ex. să fie lizibil nr. casei, strada, etc.), celelalte poze trebuie să prezinte în detaliu stricăciunile produse, care trebuie reparate.

  • Memoriu justificativ cu suma solicitată și deviz al lucrării de reparații

Aplicațiile se depun la sediul Fundației Pentru Voi, Timișoara Str. Bacalbașa 69-65 A sau online la solidaritatedupafurtuna@pentruvoi.ro.

Persoană de contact: Simona Hanga, tel. 0755056306

Termen de depunere a aplicaţiilor: 26 septembrie 2017

Suntem alături de comunitate în aceste momente dificile și dorim să oferim sprijinul în efortul de reconstruire a căminelor celor care au nevoie acum de tot ajutorul. Astfel, facem un apel la solidaritate din partea mediului privat, pentru a se alătura acțiunii de a reda condițiile decente de trai persoanelor afectate”, a declarat Katharina Scheidereiter, Manager CSR Kaufland România.

„În momentele grele, e nevoie de solidaritate. Ne bucurăm să dăm şi noi o mână de ajutor familiilor care nu au suficiente resurse materiale pentru a-şi renova locuinţele afectate de furtuna de duminică”, a declarat Laila Onu, directorul general al Fundaţiei „Pentru Voi”.

This entry was posted in Social and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.