Samsung și-a prezentat noul portofoliu SMART Signage la IFA 2015

Samsung Electronics Co., Ltd. și-a prezentat noul portofoliu Smart Signage la târgul de tehnologie IFA 2015. Noile ecrane oferă soluții complete de afișaj pentru orice companie din retail sau din alte industrii.

Spațiile comericale devin tot mai aglomerate, iar ecranele performante le oferă companiilor avantaje semnificative prin redarea eficientă a conținutului adaptat fiecărui tip de consumator. Ne-am bucurat să prezentăm tehnologiile avansate ale ecranelor SMART Signage și felul în care acestea creează noi oportunități pentru companii, permițându-le să livreze conținut într-un mod interactiv, venind astfel în întâmpinarea nevoilor consumatorilor lor,” a declarat Seok-gi Kim, vicepreședinte senior Visual Display Business, Samsung Electronics.

Ecranele profesionale Samsung le oferă clienților și angajaților experiențe noi, prin imagini mai clare și afișarea de impact a mesajelor, dar și noi oportunități de monetizare și productivitate. Cu un portofoliu flexibil ce include ecrane LED pentru utilizare la interior și la exterior, monitoare ergonomice și ecrane profesionale cu TV tunner, Samsung le-a oferit participanților IFA o prezentare a felului în care vor evolua aceste soluții pentru afaceri în viitor.

Magazinul viitorului

Participanții la târgul IFA au avut ocazia să vadă cum vor arăta spațiile comerciale în viitor, fiind echipate cu tehnologia ecranelor interactive și informative. Gama de ecrane Samsung dedicate retailerilor le oferă clienților o experiență de cumpărături mai intuitivă și informativă. Tehnologia inovatoare va putea procesa mișcările utilizatorilor și va anticipa interesele acestora față de diferite produse din magazin, livrând conținut publicitar dedicat pe măsură ce aceștia se deplasează în interiorul magazinului spre cabine de probă virtuale, ecrane de tip oglindă și ecrane pentru afișaj digital de dimensiuni mici, care le oferă mai multe opțiuni de explorare a produselor în cataloage interactive.

Mai mult, Samsung a expus primul ecran transparent OLED creat de companie. Cu un panel subțire, cu auto-iluminare, ecranul Samsung OLED le oferă retailerilor o soluție dinamică de design de interior, ce redă imagini perfecte din orice unghi. Luminozitatea ecranului și calitatea superioră de redare a imaginilor captează atenția clienților și livrează conținut promoțional și informativ mai eficient.

Virtual Fitting Solution 2

Ecrane LED captivante

Pentru a veni în întampinarea utilizatorilor cu activități în zona corporate, retail, industria sportivă, de divertisment sau transporturi, Samsung și-a extins expertiza în tehnologia ecranelor LED, odată cu achiziția producătorului YESCO Electronics, pentru a oferi calitate superioară a imaginii, durabilitate extinsă și suport tehnic de încredere.

Disponibile în Europa începând cu luna septembrie 2015, ecranele Samsung LED pentru interior redau imagini cu o distanță dintre pixeli de 1,5mm, respectiv 2,5mm și dispun de diode de cea mai bună calitate, pentru un contrast mai puternic și imagini desprinse din realitate.

Ecranele LED sunt calibrate la cele mai înalte standarde pentru a asigura continuitate și acuratețe în redarea imaginilor, chiar și în condiții extreme. În plus, ecranele de afișaj digital Samsung LED sunt disponibile în format rectangular și curbat, oferind companiilor posibilitatea de a-și instala cu ușurință ecrane care să se potrivească profilelor și nevoilor lor.

Virtual Fitting Solution 1

Ecrane promoționale și de divertisment all-in-one

Îmbinând beneficiile afișajului digital cu calitatea imaginii și redarea în timp real, seria Samsung SHOP TV RMD permite diferite scenarii de redare a conținutului, atât pentru companiile mici și mijlocii, cât și pentru cei care au un birou acasă. Disponibile cu diagonale de 40, 48 și 55 de inci, aceste ecranele all-in-one permit afișarea de conținut divers, cât și redarea de imagini televizate.

Seria SHOP TV dispune de software-ul de gestionare a conținutului Samsung MagicInfo Express Content Creator 2. Cu ajutorul acestui software, companiile își pot crea, programa, personaliza și actualiza ofertele promoționale ușor și rapid, la costuri reduse comparativ cu ofertele de afișaj pe materiale imprimate.

Mirror Display 2

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră și creează viitorul prin idei și tehnologii inovatoare ce redefinesc universul televizoarelor, smartphone-urilor, accesoriilor smart, tabletelor, camerelor foto, electrocasnicelor digitale, imprimantelor, echipamentelor medicale, sistemelor de rețele, semiconductoarelor și soluțiilor de afișaj digital. Suntem deschizator de drumuri și în Internet of Things cu inițiative precum Digital Health și Smart Home.

În cele 84 de țări în care suntem prezenți, avem o echipă de 319.000 de angajați, cu vânzări anuale de 196 miliarde de dolari. Pentru a descoperi mai multe, vă rugăm să accesați site-ul nostru www.samsung.com sau blog-ul nostru oficial global.samsungtomorrow.com.

This entry was posted in Electro & IT and tagged . Bookmark the permalink.

Comments are closed.