Poveștile pentru copii prind viață la Veranda Mall

Veranda Mall se transformă, în luna ianuarie, într-o destinaţie de joacă și explorare pentru cei mici, unde cele mai frumoase povești ale copilăriei prind viață.

Aceștia sunt invitați, de joi până duminică, să descopere piesele de teatru, atelierele de creație, jocurile, concursurile şi momentele de jonglerii, la care au acces gratuit. În același timp, părinţii şi bunicii pot profita de reducerile de până la 70% oferite de magazinele din Veranda Mall.

Ne dorim ca Veranda Mall să fie acel spațiu în care familiile aleg să-și petreacă împreună timpul liber, să meargă la shopping, să ia masa la restaurant sau să se relaxeze la patinoar. Obiectivul nostru este să punem la dispoziția celor care ne trec pragul opțiuni pentru întreaga familie. Astfel, ne bucurăm că putem să oferim copiilor acces gratuit la numeroase spectacole de teatru şi ateliere, activităţi menite să le dezvolte creativitatea. Iar părinţii se pot bucura, în această perioadă, de reducerile de sezon, multe dintre magazinele din Veranda Mall având discounturi de până la 70%, a declarat Andrei Pogonaru, dezvoltatorul centrului comercial Veranda Mall.

În fiecare joi și vineri din luna ianuarie, de la ora 18:00, Compania LuMiOlar, ce activează în cadrul Centrului Cultural Petre Ţuţea, va da viață unor povești pentru copii prin spectacole de teatru de animaţie.

Pe 12 ianuarie, micii vizitatori vor putea urmări celebra poveste “Sarea-n bucate”, iar weekendul începe, pe 13 ianuarie, cu o frumoasă piesă de teatru de sezon: “Fetiţa care iubeşte zăpada. Pe 19 şi 20 ianuarie, artiştii de la LuMiOlar revin în Veranda Mall, pentru a face cunoştinţă copiilor cu Doi fraţi năzdrăvani şi vor scoate la iveală legătura dintre “O lumină şi o cortină. În ultima săptămână din lună, pe 26 şi 27 ianuarie, vor fi puse în scenă piesele “Prâslea cel Voinic şi merele de aur şi “Panaghia – fata muntelui”.

În același timp, în fiecare weekend, Teatru la Cinema a pregătit o serie de activități dedicate copiilor. Sâmbătă, cei mici pot participa, începând cu ora 17:00, la jocuri, concursuri și jonglerii, precum și la alte momente surpriză. Ziua se va încheia cu tradiționala poveste de seară. Duminica începe cu un spectacol de teatru, de la ora 14:30, și continuă cu ateliere de creație, de la ora 16:30. Programul complet poate fi consultat pe site-ul Veranda Mall.

Nu în ultimul rând, familiile pot petrece timp împreună și pot face mișcare pe Patinoarul Veranda, deschis zilnic în intervalul 10:00 – 22:00.

Pe parcursul întregii luni, chiriașii din centrul comercial au pregătit reduceri consistente la multe produse, iar mai multe informații sunt disponibile pe site sau pe pagina de Facebook Veranda Mall.




Despre Veranda:

Veranda Mall este primul centru comercial de proximitate din București, dezvoltat de Professional Imo Partners S.A. (fosta Prodplast Imobiliare S.A.), în zona Obor, inaugurat pe 27 octombrie 2016.

Proiectul are o suprafață totală de aproape 30.000 de metri pătrați, incluzând spații comerciale, restaurante, cafenele și o zonă verde de 15.000 mp. Printre chiriași se numără Carrefour, H&M, Tati, CCC, Deichmann, LC Waikiki, Noriel, Pepco, Gerovital, Yves Rocher, Optiblu, Sensiblu, Maxbet, KFC, Starbucks, Pizza Coloseum, McDonald’s, Salad Box, Orange, Arsis-Vodafone și IQ BOX – Telekom.

Centrul comercial are ca agent unic de închiriere compania de consultanţă imobiliară CBRE, care se ocupă și de managementul Veranda.Investiția totală pentru dezvoltarea centrului comercial Veranda, proiectat de arhitecții englezi Chapman Taylor și Studio 10M atinge nivelul de 60 de milioane de euro.

This entry was posted in Divertisment and tagged . Bookmark the permalink.

Comments are closed.