Plaza România inaugurează un nou magazin dedicat celor mici: Bebe Tei

Începând din 25 septembrie, Bebe Tei, cunoscutul magazin pentru copii și părinți, poate fi găsit și în Plaza România, la parterul centrului comercial.

Adresat părinților, magazinul a fost primit cu entuziasm încă de la deschidere: în trei ore a înregistrat nu mai puțin de 700 de clienți.

Noul magazin cu o suprafață de 1750 de metri pătrați aduce sub același acoperiș produse destinate dezvoltării celor mici, de la jucării, mobilier, cărucioare și până la scaune auto, dar și produse necesare îngrijirii zilnice a copiilor, precum formule de lapte praf și mâncare pentru bebeluși.

De asemenea, Bebe Tei are și o ofertă variată de articole bio, naturiste și dermato-cosmetice atât pentru copii cât și pentru adulți.

Cu ocazia inaugurării noului magazin, Bebe Tei va acorda o reducere de 5% la produsele de puericultura mare (pătuțuri, scaune auto etc) și jucării, pe baza unor flyere distribuite în cadrul mall-ului. Promoția este valabilă în perioada 26 septembrie – 31 octombrie 2017.

Deschiderea Bebe Tei va fi urmată și de inaugurarea Farmaciei Tei pentru a completa oferta de produse pentru părinți și copii.




Despre Plaza Romania:

Plaza România, centru comercial lansat de Grupul Anchor în 2005, reprezintă o parte integrantă a comunității rezidențiale. În ultimii doi ani, Plaza România a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare cu scopul de a revitaliza look-ul și funcționalitatea mall-ului, în linie cu tendințele actuale, cu nevoile comunității, menținând, în același timp, standarde ridicate în produsele și serviciile oferite clienților.

În urma renovărilor, centrul comercial beneficiază de o nouă intrare de pe Bulevardul Timișoara, un interior mai luminos, elemente și tipare liniare, o zonă de food court extinsă, terase exterioare și noi spații verzi.

Tot ca urmare a renovărilor, compania a realizat prima conversie a unei zone de retail într-un spațiu de birouri, lansând Plaza România Offices cu Mega Image ca principal chiriaș. Suprafața de închiriat este acum de de 38.000 de metri pătrați dedicați zonei comerciale și 10.600 de metri pătrați dedicați spațiilor de birouri.

This entry was posted in Accessories and tagged , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.