Lidl pornește Caravana „Bucătar din plăcere”, în căutarea rețetei perfecte a distracției în bucătărie

Sub sloganul “Facem spectacol în bucătărie“, caravana Lidl va organiza în orașe din toată țară o serie de evenimente interactive.

Prin intermediul acestora, spectatorii vor putea experimenta moduri inedite prin care gătitul poate fi îmbinat cu alte pasiuni iar simpla preparare a unei rețete să se transforme într-un real spectacol.

Caravana va desfășura prima sa ediție la Brașov, în perioada 3-4 iunie, începând cu ora 16:00, în parcarea din fața Bibliotecii Județene George Barițiu, urmând ca pe tot parcursul verii, spectacolul “Bucătar din plăcere” să ajungă și în orașe precum Timișoara (17-18 iunie), Sibiu (24-25 iunie), Constanța (8-9 iulie), Cluj Napoca (22-23 iulie), Oradea (29-30 iulie), Iași (5-6 august), Mangalia (14-15 august) și București (26-27 august).

Pe parcursul celor două zile de eveniment, caravana va organiza la scenă deschisă demonstrații de gătit susținute de către Chef Florin Dumitrescu și Teodora Rogobote, workshop-uri de fitness și alimentație sănătoasă, momente de umor și jocuri interactive, karaoke, ateliere pentru copii, nenumărate concursuri și momente surpriză oferite de invitații speciali ai caravanei, printre care și Andrei Aradits.

Spectatorii evenimentului vor avea oportunitatea de a câștiga premii și vouchere de cumpărături Lidl dar și de a participa la un concurs special susținut de Freeway, Argus și Gelatelli, prin care pot câștiga un circuit pentru două persoane în Franța, Coasta de Azur-Valea Loarei și Paris, oferit prin Lidl Tour.

Pe lângă multitudinea de surprize și premii pregătite de Lidl în fiecare moment, caravana „Bucătar din plăcere” va găzdui la finalul celor două zile de eveniment și un concert surpriză.

This entry was posted in Supermarket and tagged , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.