Hornbach lansează proiectul de învățământ profesional dual „Școala de carte și meserii”

Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții şi grădinărit, demarează, sub sloganul „Creştem profesioniști”, proiectul „Școala de carte și meserii” ce oferă tinerilor accesul la învățământ profesional în sistem dual pentru calificarea de comerciant-vânzător.

Hornbach este o companie implicată în dezvoltarea şi susţinerea comunităţii din care face parte, iar unul dintre aspectele de interes pentru noi este contribuirea la dezvoltarea forţei de muncă prin oportunităţi de dezvoltare atractive în cadrul companiei. De altfel, Hornbach a susţinut învăţământul profesional în sistem dual în România prin implementarea unui proiect pilot în România, în vederea calificării viitorilor angajaţi în meseria de tehnician în comerţ, în perioada 2009 – 2012. Ulterior, am manifestat deschidere la dezvoltările constructive în domeniul educaţiei în vederea implementării învăţământului profesional dual şi am urmărit cu interes modificările legislative venite în sprijinirea acestuia. Toate acestea pentru că, formarea profesională la Hornbach înseamnă competență, pasiune și implicare, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Director General al Hornbach România.

Astfel, Hornbach a lansat proiectul „Școala de carte şi meserii” care oferă învățământ profesional în sistem dual pentru calificarea de comerciant-vânzător, proiect inițiat alături de Camera de Comerț Româno-Germană și implementat cu alți doi parteneri din domeniul comerțului și cu cinci licee din țară, localizate în București, Buftea, Brașov, Sibiu și Timișoara. „Școala de carte și meserii” este un program de formare profesională realizat după metodă germană, o îmbinare bine echilibrată între teorie și practică. Înscrierea elevilor pentru formarea profesională are loc la liceele partenere (Colegiul Tehnic Mircea cel Bătrân – București, Liceul Economic Barbu A. Știrbey – Buftea, Colegiul Economic G. Barițiu – Sibiu, Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu – Brașov și Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu – Timișoara) începând cu luna iunie 2017.

Programul durează trei ani şi elevii care vor opta pentru această formă de învățământ începând din septembrie 2017, vor beneficia de bursă de 400 de lei în timpul lunilor de școală, decontarea transportului și asigurarea mesei de prânz în timpul stagiilor de practică, diplomă de calificare în meseria comerciant-vânzător, dobândirea de experiență profesională de pe băncile școlii și oportunitatea de angajare la finalizarea școlii în cadrul Hornbach România.

Prin proiectul „Școala de carte și meserii”, Hornbach participă la implementarea învățământului profesional dual în România, deja de la prima promoție, care demarează odată cu anul școlar 2017/2018.

Mai multe informații despre proiectul „Şcoala de carte și meserii” se găsesc pe www.hornbach.ro/scoaladecartesimeserii, www.scoaladecartesimeserii.ro și www.facebook.com/scoaladecartesimeserii.

Despre Hornbach România:

HORNBACH este o companie multinațională, de familie, care a înregistrat în exercițiul financiar 2015/2016 (data bilanțului: 29 februarie) o cifră de afaceri (netă) de peste 3,755 miliarde de Euro, în creștere cu peste 5% comparativ cu perioada anterioară.

Fondată în anul 1877, HORNBACH este singura companie din domeniul construcțiilor și grădinăritului care se poate mândri cu o istorie de 5 generații. În acest moment, concernul deține 155 de magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit, în nouă țări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Luxemburg, Elveția, Cehia, Slovacia, Suedia și România), dintre care 6 în România (București Berceni, București Militari, București Balotești, Brașov, Timișoara și Sibiu).

Conceptul comercial și gama de produse sunt orientate în întregime către sprijinirea proiectelor clienților. HORNBACH garantează acestora prețuri mereu mici, fiind lider de piață pe acest segment. În plus, calitatea excelentă a consultanței şi a serviciilor oferite au fost confirmate de nenumărate studii și teste independente.

Prin pionierat, ca de exemplu deschiderea primului magazin mixt de materiale de construcții și articole de grădinărit (1968), a primului megastore (1980) și a primului magazin de materiale de construcții cu conceptul drive-in (2003), HORNBACH își dovedește în permanență forța inovatoare. De decenii, HORNBACH este considerat un angajator de top, în acest moment având peste 17.000 de angajați care contribuie la succesul companiei.

This entry was posted in Bricolaj and tagged . Bookmark the permalink.

Comments are closed.