HORNBACH a investit peste 3 milioane de euro în specializarea personalului, de la intrarea pe piaţa locală

Considerat un angajator de top atât la nivel european, cât și local, Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit, a investit, în cei 9 ani de activitate pe piața din România, peste 3 milioane de euro pentru pregătirea angajaților.

„La Hornbach este esenţială capacitatea angajaților de a putea răspunde oricărui client, indiferent de raionul de care se ocupă, şi de a oferi o consiliere pe măsură.

Astfel, toți angajații noi beneficiază atât de traininguri standard, cât şi specifice, deoarece ne dorim să fim permanent în topul preferinţelor clienţilor atunci când vine vorba de consilierea specializată oferită de personalul nostru”, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

Astfel, potrivit acestuia, compania a investit, încă de la intrarea pe piaţa locală, în 2007, peste 3 milioane de euro în programe dedicate pregătirii angajaţilor noi şi a celor existenţi. De asemenea, reprezentantul companiei a mai afirmat că peste 59% dintre angajați se află în companie de mai mult de 3 ani și jumătate.

În acest moment, Hornbach are peste 700 de angajați, din care cca. 650 în magazine, iar rata medie anuală de fluctuație a personalului este sub 4%, fiind astfel mult mai mică faţă de cea întâlnită, în medie, în sectorul de retail.




Ce și cum învață angații Hornbach

Printre cele mai importante cursuri pe care le urmează orice angajat Hornbach înainte de a intra, practic, în atribuțiile fișei de post, se numără școlarizările specifice, cum sunt cele în domeniul acvaristicii, al plantelor, cursuri pentru obținerea autorizației de conducere a motostivuitorului, precum și orientare în ceea ce privește procesul de furnizare și comercializare a produselor marcă Hornbach și referitoare la gestionarea și încasarea mărfii. La acestea se adaugă şcolarizările standard, precum cele în domeniul vânzării şi cele privind procesele specifice Hornbach.

Ținând cont de aceste aspecte, trainingurile se desfășoară atât în sediul central al Hornbach, cât și în magazine. De asemenea, în funcție de evoluția pieței și a produselor noi în sortiment, școlarizările pot fi susținute și de către furnizori, în cadrul magazinelor.

Fiecare tip de training este alcătuit dintr-o parte teoretică și una practică, cea din urmă vizând exerciții pe tema respectivă, sesiuni de practică în magazin, dar și jocuri de rol finalizate cu un feedback constructiv din partea trainerilor. În plus, la finalul fiecărei săptămâni de școlarizare, are loc o testare prin care se verifică nivelul de cunoștințe acumulat, stabilind astfel punctele cheie care necesită clarificări.

„Chiar dacă, în general, recrutăm o persoană care să dețină un minim de cunoștințe despre departamentul în care urmează să activeze, aceste traininguri au rolul de a specializa angajatul, urmând ca apoi fiecare să obțină o policalificare”, a completat reprezentantul companiei.

Acesta a subliniat, de asemenea, faptul că în cadrul companiei angajații beneficiază și de programe de dezvoltare profesională prin care se urmărește amplificarea abilităților de leadership, comunicare, organizare, iar în cazurile în care intervin dorința și potențialul unei promovări, compania oferă și un program de evoluție în carieră.

Totodată, amintește Mugurel-Horia Rusu, compania Hornbach este recunoscută pentru numeroasele exemple de evoluție profesională a angaților, nu puțini fiind aceia care au pornit ca șefi de raion și au urcat, treptat, către poziții de directori adjuncți și directori de magazin.




Profilul angajatului Hornbach

„Hornbach este o companie care oferă în mod egal o şansă tuturor, fie că abia au terminat studiile şi nu au avut ocazia să capete experienţă, fie că se apropie de vârsta pensionării, dar îşi doresc încă să muncească într-un loc care să le ofere satisfacţii profesionale”, a mai spus Directorul General al Hornbach România.

Astfel, în acest moment, cca. 46% din angajaţi sunt femei, iar restul de 54% bărbaţi. În ceea ce priveşte vârsta medie, care se situează la 37 de ani, însă acesta nu este un criteriu de angajare.

„Principalele criterii în baza cărora invităm candidaţii la un prim interviu sunt reprezentate de motivaţia pentru care ne-au ales și capacitatea de a se orienta către client. Încercăm, astfel, să identificăm din această primă etapă care ar fi departamentul sau domeniul de activitate pentru care ar fi potriviţi”, a declarat Mugurel-Horia Rusu.

Trasând profilul ideal al unui viitor angajat Hornbach, reprezentantul companiei susține recrutarea persoanelor informate asupra domeniului în care activează, cu un grad ridicat de proactivitate, organizare și disciplină și, nu în ultimul rând, cu dorință pentru o dezvoltare profesională completă. Implicarea, orientarea către clienţi şi corectitudinea sunt, de asemenea, pe lista calităţilor pe care Hornbach le caută la angajaţii săi.

Mugurel-Horia Rusu a subliniat, de asemenea, că Hornbach se află permanent în căutare de noi angajaţi, dorind o dezvoltare constantă a echipei. Astfel, oricine este interesat poate vizita site-ul companiei – www.hornbach.ro – la rubrica dedicată carierelor şi poate trimite un CV.




Despre Hornbach România:

HORNBACH  este o companie multinaţională, de familie, care a înregistrat în exercițiul  financiar  2015/2016 (data bilanțului: 29 februarie) o cifră de afaceri (netă)  de  peste 3,755 miliarde de Euro, în creștere cu peste 5% comparativ cu perioada anterioară.

Fondată   în  anul  1877,  HORNBACH  este  singura  companie  din  domeniul construcțiilor  și  grădinăritului  care  se poate mândri cu o istorie de 5 generații.  În  acest  moment,  concernul  deține  154 de magazine mixte de materiale  de construcții și grădinărit, în nouă țări din Europa (Germania, Austria,  Olanda,  Luxemburg, Elveţia, Cehia, Slovacia, Suedia şi România), dintre care 6 în România (Bucureşti  Berceni, Bucureşti Militari, Bucureşti Baloteşti, Braşov, Timişoara şi Sibiu).

Conceptul  comercial  și  gama de produse sunt orientate în întregime către sprijinirea  proiectelor  clienților.  HORNBACH garantează acestora prețuri mereu  mici,  fiind  lider  de  piață  pe acest segment. În plus, calitatea excelentă  a  consultanţei  şi  a serviciilor oferite au fost confirmate de nenumărate studii și teste independente.

Prin  pionierat,  ca  de  exemplu  deschiderea  primului  magazin  mixt  de materiale  de  construcție  și  articole  de  grădinărit (1968), a primului megastore  (1980)  și  a  primului  magazin  de materiale de construcții cu conceptul  drive-in  (2003),  HORNBACH  își  dovedește  în permanență forța inovatoare.  De  decenii,  HORNBACH este considerat un angajator de top, în acest    moment   având  aproximativ 18.000 de  angajați  care  contribuie  la succesul companiei.

This entry was posted in DYI and tagged . Bookmark the permalink.

Comments are closed.