Dăruiește timp, donează sânge… ajută-ți semenii!

Sun Plaza și Asociația React, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din București și Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, continuă campania ”Dăruiește timp, donează sânge”. Ajunsă deja la a patra ediție, campania se va desfășura în perioada 19-21 mai, între orele 9.00 și 13.00, într-un centru mobil complet utilat, amplasat la intrarea principală în Sun Plaza, Esplanada Sud.

Recoltarea de sânge va fi realizată de personal specializat de la Centrul de Transfuzie Sanguină București, în condiții de siguranță, folosind instrumente de unică folosință. La fiecare donare se recoltează aproximativ 450 ml de sânge, care vor fi folosiți pentru pacienții internați în spitalele din Capitală, a căror viață poate să depindă de aceste transfuzii.

Cei care doresc să doneze trebuie să:
– aibă între 18 și 60 de ani
– aibă greutatea cuprinsă între 50 și 100 kg (femeile), 60 și 110 kg (bărbații)
– nu fi suferit intervenții chirurgicale sau stomatologice în ultimele 3 luni
– nu pot fi femei însărcinate, în perioada de lăuzie sau în cea menstruală
– nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 24 de ore înaintea donării
– nu fi suferit de hepatită – de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6 dioptrii
Mai multe informații pe www.pentruviață.ro

E important de știut: înainte de donare trebuie completat un formular. Apoi se face un consult medical rapid (anamneză, tensiune, greutate etc.) în urma căruia se stabilește dacă persoana este aptă pentru donare, dar și câteva analize medicale pentru determinarea grupei sanguine, a RH-ului și hemoglobina.

În cadrul sesiunilor de donare de sânge organizate prin campania „Dăruiește timp, donează sânge!” nu se primesc beneficii materiale, însă un singur donator, prin cei 450 ml de sânge recoltați, poate să salveze chiar și trei vieți.

This entry was posted in Social and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.