Cum poţi obţine un decor feeric pentru serile de vară folosind un singur obiect

Chic Ville, conceptul de magazin home&deco 100% ambiental, propune un decor special pentru ultimele seri de vară şi consideră că cea mai bună variantă pentru un iluminat cald îl reprezintă felinarele vintage, ce pot fi uşor încadrate în orice decor, fie acesta exterior sau interior.

Agăţate în copaci, odihnindu-se pe sol sau aşezate direct pe masă, felinarele reprezintă un accesoriu care, potrivit specialiştilor Chic Ville, nu trebuie să lipsească din decorurile ultimelor seri de vară, fie acestea petrecute în intimitatea grădinii sau a bucătăriei personale.

Confecţionat dintr-un metal maro şi beneficiind de la un suport pentru lumânare în interior, felinarul poate îndeplini atât un rol decorativ, cât şi practic, fiind un bun înlocuitor al clasicelor becuri de pe terasă sau al altor variante pentru iluminarea grădinii”, a declarat Marius Şerbănescu, Director de Achiziţii al Chic Ville.

Accesoriu pentru grădina: O grădină luminoasă înseamnă nu doar un spaţiu securizat, ci şi un ambient chic, organizat după bunul plac al proprietarilor. Astfel, pentru cei ce caută variante alternative pentru iluminarea grădinii sau a terasei, pot alege, în detrimentelor lămpilor sau a tuburilor luminoase, un felinar metalic.

Prin intermediul mânerului elegant, acesta se poate agăţa direct de ramurile arborilor sau, în cazul unor înălţimi mai mari, se poate opta pentru prindere prin sfoară, panglici mai groase din pânză de sac sau aţe colorate.

Totodată, datorită suportului metalic de la bază care îi conferă stabilitate, felinarul se poate aşeza direct pe sol, delimitând astfel zonele de trecere din grădină.

ChicVille_Felinar_2

Surpriza de pe masa din bucătărie

Pentru amatorii de aranjamente feerice şi romantice la ceas de seară, Chic Ville propune înlocuirea suportului cilindric din interiorul felinarului cu o vază de dimensiuni similare în care se pot aşeza flori artificiale de calitate superioară, care să imite foarte bine aspectul natural.

De asemenea, tot pentru deliciul mesenilor, felinarul poate fi adaptat într-o adevărată sursă de lumină, prin inserarea unei instalaţii de interior cu led-uri. Aranjamentul poate fi situat pe masă, dar poate oferi o notă visătoare şi dormitorului.

Bineînţeles, pasionaţii de decoraţiuni DIY, vor găsi numeroase metode de a adapta acest tip de felinar pentru a le servi nevoilor lor. De exemplu, am avut clienţi care îl folosesc drept abajur pentru becul de pe verandă, sau chiar din dormitor, însă adaptarea noastră preferată este utilizarea felinarelor pentru decorurile nunţilor în aer liber. Pentru o petrecere organizată pe timp de zi într-un spaţiu cu multă verdeaţă, felinarele, umplute cu flori albe şi agăţate de ramurile arborilor oferă un decor fantastic”, a încheiat reprezentantul companiei.

# # #

Despre Chic Ville:

Chic Ville este reţeaua de magazine de decoraţiuni interioare ce pune la dispoziţia clienţilor o gamă variată de produse cu un aer clasic, vintage, până la industrial contemporan.

Printre cele 9.500 de tipuri de produse aflate în stoc se află de mic mobilier (mese, scaune, fotolii, comode, birouri, etajere, biblioteci), obiecte de sticlă, ceramică, accesorii pentru bucătărie, obiecte de decor, textile, perne, plante decorative şi cadouri sau suveniruri.

În acest moment Chic Ville deţine două magazine în Cluj-Napoca. De asemenea, cei pasionaţi de frumos pot vizita şi magazinul online www.chicville.ro pentru a vizualiza toată gama de produse.

ChicVille_Felinar_3

This entry was posted in Mobilier & Decoratiuni and tagged . Bookmark the permalink.

Comments are closed.