Cosmetic Plant extinde gama de produse pentru plajă, segment ce generează cca. o treime din vânzările companiei în lunile de vară

Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, extinde gama de produse pentru protecție solară prin noua gamă Cocos ce are la bază ulei de cocos BIO şi nu conţine parabeni, estimând o creștere de aproximativ 10% a vânzărilor din această vară pe acest segment, precum și atragerea unei noi categorii de clientelă.

Noua gamă de produse se adresează unei categorii de persoane interesate de produse de protecţie solară cu ingrediente de bază BIO şi care nu conţin parabeni, această nişă fiind încă insuficient exploatată. Astfel, estimăm că, vom putea observa o creștere de circa 10% a vânzărilor pe segmentul produselor de plajă, mai ales dacă vremea va fi favorabilă, comparativ cu anul anterior, când acestea au generat peste 30% din totalul vânzărilor din lunile de vară”, a afirmat Susana Laszlo, Director General al Cosmetic Plant.

Potrivit acesteia, emulsiile de plajă reprezintă peste 87% din totalul vânzărilor de produse pentru protecție solară, în timp ce uleiurile de plajă însumează 13%. De asemenea, în ultima perioadă, compania a remarcat un interes crescut pentru produsele de protecție solară cu factori de protecție cât mai ridicați, respectiv 30 și 50.

Motivele care stau la baza comportamentului de consum se restrâng asupra riscurilor pe care expunerea la soare le prezintă, începând de la îmbătrânirea prematură a pielii și până la pericolul cancerului de piele. Conștientizarea româncelor în acest sens a cunoscut o creștere considerabilă în ultimii ani, acestea fiind astăzi mult mai precaute și atente atât la ingredientele produselor, cât și la ambalajul acestora”, a menționat reprezentanta companiei.

Astfel, pe lângă un factor de protecție cât mai ridicat împotriva radiațiilor UV, femeile acordă o atenție importantă și compoziției produselor, căutând ingrediente naturale, chiar BIO. De asemenea, tipul formulei și lipsa parabenilor facilitează decizia de achiziție. Nu în ultimul rând, produsele ambalate în flacoane cu pompiță prezintă un interes crescut în fața clientelor, care, în proporție de 60% optează pentru această variantă în detrimentul ambalajelor clasice.

Patru noi produse adaptate cerințelor pieței – ingredinte BIO şi 0 parabeni

În conformitate cu cerințele pieței, Cosmetic Plant lansează în această vară două noi emulsii și două uleiuri de plajă ce au la bază uleiul de cocos BIO, recunoscut atât pentru efectul său hidratant și fotoprotector, cât și pentru capacitatea sa de a bloca în mod natural până la 20% din radiațiile UV.

Fără parabeni, bogate în ulei de cocos BIO, ulei de măsline BIO, vitamina E și îmbogățite cu filtre organice cu spectru UVA / UVB, uleiurile și emulsiile pentru plajă din gama COCOS se adresează tuturor celor care își doresc să se bucure de soare, protejându-şi pielea într-un mod sănătos. Noile produse sunt disponibile în variante de 150 ml și 200 ml, oferind un factor de protecție între 6 și 50, ceea ce le recomandă pentru toate tipurile de piele.

# # #

Despre Cosmetic Plant:

Cosmetic Plant este unul dintre cei mai cunoscuţi producători de produse cosmetice din România. Afacere de familie înființată în 1991 la Cluj-Napoca, compania a adus în prim-plan calitatea produselor fabricate. Farmacista Ileana Mester, fondatoarea Cosmetic Plant, cu o experiență de peste 20 de ani în cosmetologie, a crezut în puterea pe care natura o poate conferi științei și a mizat pe folosirea ingredientelor naturale în toate produsele sale.

Recunoscută și la nivel internaţional, Cosmetic Plant a urcat în ultimii 4 ani pe podiumul World Quality Selections, cel mai important concurs internațional de calitate a produsului din lume organizat de către Monde Selection. În 2015, Crema antirid de zi BIOLIV ANTIAGING a obținut Trofeul Internațional al Înaltei Calități (International High Quality Trophy) și, pentru al treilea an consecutiv (2013, 2014 şi 2015), marele premiu Grand Gold Award. De asemenea, Crema GreenStem antiaging de zi matifiantă a câștigat, în 2014 şi 2015, distincția Gold Award.

Compania este prezentă la nivel național în rețelele Auchan, Cora – România Hypermarche, DM DrogerieMarkt, Profi, farmaciile Catena și Remedium, Plafar și alte magazine naturiste din țară. Produsele companiei sunt prezente şi pe plan extern în țări precum Republica Moldova, Ungaria, Iordania, Liban, Grecia, Austria, Portugalia, Marea Britanie și Germania.

În prezent, portofoliul Cosmetic Plant include peste 100 de produse, împărțite în 14 game sortimentale grupate în funcție de ingredientul activ principal (gălbenele, cătină, ulei de măsline, Q10 + ceai verde, ulei de argan etc.) sau de utilizarea produsului (protecție solară, anticelulită, îngrijirea părului).

Acestea pot fi găsite atât în cadrul rețelelor enumerate mai sus, cât și pe magazinul online al producătorului: shop.cosmeticplant.ro.

This entry was posted in Beauty and tagged . Bookmark the permalink.

Comments are closed.