Cosmetic Plant, afaceri in crestere cu 17% in 2016 la peste 10,4 milioane de lei

Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a înregistrat anul trecut un business în creștere cu cca. 17%, comparativ cu 2015, și mizează pe un avans cu cel puțin 10 procente a cifrei de afaceri în acest an.

Compania clujeană a raportat astfel un business de peste 10,4 milioane de (2,3 milioane de euro) în creștere față de 2015 când a atins o cifră de afaceri de 8,9 milioane de lei (2 milioane de euro). În ceea ce privește volumul produselor vândute, acesta s-a situat la cca. 1,2 milioane de unități.

„Creșterea business-ului în 2016 a fost determinată de mai mulți factori. Printre aceștia se numără mărirea gamei sortimentale, creșterea notorietății brandului și lansarea livrărilor către lanțul de super și hipermarketuri Carrefour, în a doua jumătate a anului. De asemenea, creșterea gamei sortimentale Cosmetic Plant la majoritatea partenerilor a avut un efect benefic”, a declarat Susana Laszlo, Director General al Cosmetic Plant.

Aceasta a subliniat, în plus, că majorarea business-ului a fost impulsionată și de vânzările mari pentru produsele solare, odată cu lărgirea gamei cu produse bazate pe ulei de cocos BIO, acest lucru fiind facilitat și de condițiile meteorologice favorabile din lunile calde.

„Și în cazul shop-ului nostru online, în 2016 am realizat o creștere cu 16% a vânzărilor, româncele fiind tot mai interesate de achiziția de produse cosmetice online. Raportat la cele mai bine vândute produse, cremele antirid sunt cele mai cerute, cu 57,4% din totalul produselor destinate îngrijirii tenului”, a mai spus Susana Laszlo.

În ceea ce privește exportuile companiei, reprezentanta Cosmetic Plant a subliniat, de asemenea, că anul 2016 a adus noi parteneriate în țări precum Spania și Grecia, dar și lărgirea gamei sortimentale către magazinele partenere din Ungaria, unde compania deține și o reprezentanță. În plus, de anul trecut produsele Cosmetic Plant sunt disponibile și pe alte două noi piețe, Franța și Cipru.

 

Gama de plajă și cea cu Argan / Aloe, în topul vânzărilor

Raportat la cele mai bine vândute produse pe parcursul anului trecut, gama de plajă a fost în topul livrărilor, alături de gama Aloe / Argan și gama BIOLIV. Gamele tradiționale Cătină și Gălbenele s-au situat, ca întodeauna, în topul vânzărilor companiei.

“Cele mai mari creșteri comparativ cu 2015, de peste 20%, au fost înregistrate de către gamele anticelulită, plajă, BIOLIV și cea destinată îngrijirii părului”, a mai spus Susana Laszlo.

 

Afaceri în creştere și în acest an

În ceea ce priveşte business-ul companiei pentru 2017, Cosmetic Plant estimează, de asemenea, o creștere a cifrei de afaceri cu cel puțin 10 procente, la cca. 2,5 milioane de euro, cât și a numărului de produse vândute.

De asemenea, pentru anul în curs compania deja lucrează la lansarea a două noi game, cât și la facelift-ul uneia dintre cele existente.




Despre Cosmetic Plant:

Cosmetic Plant este unul dintre cei mai cunoscuţi producători de produse cosmetice din România. Afacere de familie înființată în 1991 la Cluj-Napoca, compania a adus în prim-plan calitatea produselor fabricate. Farmacista Ileana Mester, fondatoarea Cosmetic Plant, cu o experiență de peste 20 de ani în cosmetologie, a crezut în puterea pe care natura o poate conferi științei și a mizat pe folosirea ingredientelor naturale în toate produsele sale.

Recunoscută și la nivel internaţional, Cosmetic Plant a urcat în ultimii 4 ani pe podiumul World Quality Selections, cel mai important concurs internațional de calitate a produsului din lume organizat de către Monde Selection, Bruxelles. În 2015, Crema antirid de zi BIOLIV ANTIAGING a obținut Trofeul Internațional al Înaltei Calități (International High Quality Trophy) și, pentru al treilea an consecutiv (2013, 2014 şi 2015), marele premiu Grand Gold Award. De asemenea, Crema GreenStem antiaging de zi matifiantă a câștigat, în 2014 şi 2015, distincția Gold Award.

Compania este prezentă la nivel național în rețelele Auchan, Cora – România Hypermarche, Carrefour, DM DrogerieMarkt, Profi, farmaciile Catena și Remedia, diverse farmacii independente, Plafar și alte magazine naturiste din țară. Produsele companiei sunt prezente şi pe plan extern în țări precum  Ungaria, Iordania, Liban, Republica Moldova, Grecia, Portugalia, Spania, Franța, Cipru etc.

În prezent, portofoliul Cosmetic Plant include peste 100 de produse, împărțite în 16 game sortimentale grupate în funcție de ingredientul activ principal (gălbenele, cătină, ulei de măsline, Q10 + ceai verde, ulei de argan etc.) sau de utilizarea produsului (protecție solară, anticelulită, îngrijirea părului).

Acestea pot fi găsite atât în cadrul rețelelor enumerate mai sus, cât și pe magazinul online al producătorului: shop.cosmeticplant.ro.

This entry was posted in Accessories and tagged . Bookmark the permalink.

Comments are closed.