Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști participa la Indagra 2017, cel mai mare și important eveniment agricol din România

În perioada 25-29 octombrie 2017, Carrefour participă la cel mai mare și important eveniment agricol din România, târgul INDAGRA, pentru al cincilea an consecutiv, continuând astfel să fie un partener sustenabil pentru producătorii agricoli locali.

Cooperativa, lansată de Carrefour, va fi prezentă în cadrul pavilionului central Romexpo, cu produse de la 80 de familii de agricultori din zona Vărăști.

Mai mult, pe platformele exterioare ale târgului se va regăsi și food truck-ul tematic propriu – „Say Cheese”, ce va aduce participanților demonstrații culinare surprinzătoare, oferind spre vânzare un meniu în combinații inedite.

Prin participarea la cea de-a cincea ediţie a târgului, Carrefour aduce mai aproape de clienți, producătorii agricoli români cu produse tradiționale românești, foarte calitative și le oferă acestora oportunitatea de a accesa o piață de desfacere sustenabilă.

„Ne-am dorit ca anul acesta să aducem la Indagra o parte a bazinului legumicol Vărăști, recunoscut în zonă pentru calitatea produselor sale și pentru experiența de generații pe care o au producătorii locali. Venim astfel cu o gamă sezonieră diversificată, incluzând ardeiul gras, conopida, castraveții, roșiile, guliile, salata, spanacul, țelina, dovleceii și varza roșie –  produse autentice pe care clienții noștri le preferă datorită calității excepționale, care păstrează gustul și aroma tradițiilor românești. Totodată, ne reafirmăm angajamentul față de producătorii români, prin încurajarea parteneriatului dintre lanțul de magazine și producători, ca soluție pentru susținerea agrobusiness-ului românesc”, a declarat Andreea Mihai, Director de Marketing&Comunicare, PR&Solidaritate, Dinamică Comercială&Pricing Carrefour România.

Totodată, Carrefour celebrează parteneriatele cu producătorii români prin participarea la această ediție a târgului INDAGRA și pune la dispoziția vizitatorilor, în intervalul orar 10:00 – 18:00 (25 – 28 octombrie) și 10:00-16:00 (29 octombrie), degustări de produse tradiționale cu rețetă consacrată precum zacuscă, miere, dulcețuri, murături, fructe, vinuri, legumele de sezon ale Cooperativei Agricole Carrefour Vărăști dar şi alte sortimente de bunătățuri apreciate de români.

De asemenea, food truck-ul  „Say Cheese”  va fi prezent pe toată durata, cu una dintre cele mai apreciate și savuroase propuneri de street food.

Despre Carrefour: 

Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile.

În România, Grupul Carrefour numără 304 de magazine dintre care 32 hipermarketuri ‘Carrefour’, 218 supermarketuri (203 magazine ‘Market’ si 16 magazine’Express Orange’), 43 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’, un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro.

This entry was posted in Hypermarket and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.