Compania Vincon Vrancea are o nouă structură de management

Începând cu data de 4 august 2015, compania Vincon Vrancea va avea o nouă structură de management.

Conducerea executivă a companiei va fi preluată de Președintele Consiliului de Administrație, doamna Luchi Georgescu, iar managementul operațional va fi asigurat de către un Consiliu Director format din membri ai actualului top management al companiei.

Schimbarea structurii de management a companiei face parte dintr-un proces mai amplu de adaptare la nevoile unei organizații moderne, capabile să facă față cerințelor unui business integrat 360 de grade și are loc în urma finalizării contractului de management cu Directorul General, domnul Georgel Costache.

„Sunt sigură că noua organizare managerială va crea un climat mult mai favorabil pentru dezvoltarea business-ului Vincon. Înființarea Consiliului Director va asigura coerența în colaborarea dintre departamentele de producție și cel comercial, cu rezultat direct în creșterea vitezei de reacție și adaptarea la cerințele pieței de profil. Astfel, munca susținută, eforturile conjugate ale echipei și fluidizarea informației între factorii responsabili vor duce la o implementare mult mai eficientă a strategiei de creștere a cifrei de afaceri și a notorietății companiei”, declară Luchi Georgescu, Președintele Consiliului de Administrație.

Luând în considerare creșterea tot mai accentuată în piața românească a consumului de vinuri premium și super premium, Vincon a desfășurat în ultimii ani un amplu program de reconversie a peste 1000 ha de terenuri cultivate cu viță de vie din soiuri autohtone și internaționale. Calitatea deosebită și diversitatea soiurilor plantate, coroborate cu investițiile considerabile în echipamentele de producere a vinurilor, au creat posibilitatea specialiștilor oenologi, conduși de către Directorul de Vinificație, domnul Nicu Mateescu, să producă vinuri de excepție, multiplu medaliate la cele mai importante concursuri de profil. Printre cele mai noi game de vinuri premium și super premium lansate pe piață, Mirabilis Machina, Rose Far Niente, Ambrosio și Egregio, se bucură atât de recunoașterea specialiștilor în domeniu, cât și a consumatorilor.

Aceasta este încă o confirmare că echipa Vincon reușește să construiască o afacere coerentă, adaptată prezentului și cu perspective reale de a rămâne lider de piață și în viitor”, declară Președintele Consiliului de Administrație, Luchi Georgescu.

Mai multe detalii despre companie și despre produsele din portofoliul Vincon România se pot găsi pe site-ul www.vincon.ro.

Despre Vincon Vrancea:

Vincon este cel mai mare producător de vinuri din România, cu o gamă de produse adresate tuturor segmentelor de consumatori. Compania deține 11 crame și circa 1.500 de hectare de viță de vie în podgoriile Odobești, Cotești, Panciu și Huși.

În portofoliul de vinuri și vinarsuri Vincon se află branduri recunoscute, lideri în segmentul lor, precum Beciul Domnesc, vinarsurile Miorița și Jad, alături de branduri de vinuri super premium noi, multiplu medaliate, precum Mirabilis Machina, Rose Far Niente, Egregio, branduri noi pentru segmentul mainstream – Două Vorbe și Doi Cocoși, alături de vinarsuri nou lansate – Miorița X.O. de 25 de ani vechime și Miorița X.O. de 30 de ani vechime.

This entry was posted in FMCG & HoReCa and tagged . Bookmark the permalink.

Comments are closed.