Cinci noi magazine Profi

Joi 15 decembrie, Profi a inaugurat încă cinci magazine la Timișoara, Buzău, Voluntari, Sebeș și Bălțătești, iar săptămâna viitoare va deschide magazinul cu numărul 500.

Această reușită remarcabilă va fi sărbătorită în perioada 17-26 decembrie prin seria de evenimente desfășurate sub numele de Țara PROFI în Centrul nou din Brașov, zile magice de târg, concerte, tehnologie high-tech, sală de cinema 7D, jocuri digitale și multe altele.

Printre surprize se numără prezența impresionantă a Robotului Nox, colosul high-tech din oțel care dialoghează cu vizitatorii,sosit acum pentru prima dată în România. 

În primele trei zile ale evenimentului, acesta își va întâmpina oaspețiiîntr-unul din cele două domuri mari, interconectate, care găzduiesc nu doar o zonă ce prezintă istoricul brandului PROFI, conceptele de magazin și acțiunile sociale pe care această rețea le-a susținut de-a lungul timpului, ci și o alta, cu aplicații și jocuri digitale surprinzătoare.

Pasionații de film și adrenalină sunt așteptați la cinema 7D,  unde vortrăi intens urmăriri spectaculoase și se vor distra la cote maxime.

În Țara PROFI vizitatorii se vor bucura și de felurite bunătăți, de la brânzeturi și mezeluri tradiționale, până la dulciuri de Crăciun, cafea aromată și vin fiert. Sunt așteptați și cei mici care au ocazia să se întâlnească cu Moș Crăciun și spiridușii săi.

Surprizele însă nu se opresc aici, căci scena din Țara PROFI a fost ridicată special pentru a-i primi pe unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului, care să amplifice atmosfera de petrecere:

  • Sâmbătă, 17 decembrie: Lora, Carlas Dreams;
  • Duminică, 18 decembrie: Compact, Vița de Vie;
  • Vineri, 23 decembrie: Les Elephants Bizzares, Vunk;
  • Sâmbătă, 24 decembrie: Aurel Tămaș, Mariana-Ionescu Căpitănescu, Haiducii, Ion din România;
  • Duminică, 25 decembrie: Alb Negru, Loredana;
  • Luni, 26 decembrie: Bosquito, Horia Brenciu.

Proiectul Țara PROFIs-a bucurat de încurajare din partea Primariei Municipiului Brașov care și-a dorit ca o astfel de amplă desfășurare de forțe artistice și tehnice să aibă loc de sărbători în importantul centru cultural, turistic și industrial din inima României.  

În ce privește inaugurarile de astăzi, în Timișoara și-a făcut apariția un al 27-lea magazin, care funcționează pe str. Take Ionescu, în format City, și acoperă o suprafață totală de 374 m2, din care sala de vânzări ocupă 232 m2.

Două PROFI în format Standard au fost deschise în Buzău și Voluntari. Cel din Buzău se află pe str. Dorobanți, blocul 7C, cu o suprafața totală de 589 m2, din care suprafața de vânzare este de 349 m2.

Unitatea din Voluntari, județul Ilfov, a fost inaugurată pe str. Erou Iancu Nicolae, nr. 87. Aceasta are o suprafață totală de 450 m2, iar sala de vânzări măsoară 358 m2.

Cu o suprafață totală de 430 m2 și o suprafață de vânzări de 276 m2, magazinul din Sebeș, județul Alba, funcționează în format City, pe B-dul Lucian Blaga, bl. 1A.

Unitatea din Bălțătești se găsește în cadrul Complexului Zimbru. Aceasta este o PROFI Loco și ocupă o suprafață totală de 463 m2, a cărei sală de vânzări este de 312 m2.

Prin cele 498 de magazine ale sale, prezente în 255 de localități, și cu aproape 11.000 de angajați, PROFI este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România.

Sursa: www.profi.ro

This entry was posted in Supermarket and tagged , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.