Bergenbier Fără Alcool și Mihai Leu le-au pregătit arădenilor un test inedit

Bergenbier Fără Alcool, berea oficială a Raliului Aradului, și Mihai Leu, fost Campion Naţional de Raliuri și Campion Mondial la box profesionist, le-au pregătit o surpriză arădenilor prezenți aseară într-un centru comercial din oraș.

Mihai Leu a fost pentru câteva minute copilot și i-a însoțit pe cei prezenți pe un traseu inedit. Cu ajutorul unor ochelari speciali, aceștia au putut experimenta pentru câteva minute senzațiile provocate de consumul excesiv de alcool.

Condusul unui vehicul și alcoolul sunt incompatibile, iar astăzi am simțit pentru câteva clipe senzația pe care o ai atunci când întreci limita. Ca șofer, trebuie să fii stăpân pe situație, pentru că ești responsabil pentru cei pe care îi ai alături. Singura opțiune, în opinia mea, atunci când conduci este Fără Alcool”, a spus Mihai Leu.

Bergenbier Fără Alcool a pregătit arădenilor numeroase surprize cu ocazia Raliului Aradului, care are startul pe 1 iunie din fața Primăriei Arad. Pe lângă testul cu ochelarii speciali care simulează consumul excesiv de alcool, arădenii pot pilota, cu ajutorul realității virtuale, în propria cursă de raliu.

Fără alcool la volan ești mereu gata de drum. Iar de gustul răcoritor al berii Bergenbier te poți bucura și în variantă fără alcool. Ceea ce am exprimentat astăzi poate rămâne doar un test, dacă conștientizăm că alcoolul și volanul sunt incompatibile”, a declarat Gabriela Lupaș-Țicu, Director de Marketing Bergenbier S.A.

Bergenbier Fără Alcool este berea fără alcool numărul unu în România, conform informațiilor furnizate din punct de vedere volumic și valoric privind categoria de bere în România, pentru perioada ianuarie 2016 – ianuarie 2017 de către Nielsen Retail Audit Service.

Despre Bergenbier S.A.:

Bergenbier S.A. este unul dintre cei mai activi producători de bere de pe piaţa românească, activând în România din anul 1994.

Compania operează în prezent o unitate de producţie la Ploieşti, iar echipa numără aproximativ 700 de angajaţi.

Bergenbier S.A. face parte din grupul Molson Coors Brewing Company, al treilea mare producător de bere din lume.           

Portofoliul companiei cuprinde mărcile locale: Bergenbier – cu sortimentele Bere blondă, Bere blondă fără Alcool, ALE, Fresh Lemon și Fresh Grapefruit – şi Noroc  precum şi mărcile internaţionale produse local: Staropramen, Stella Artois, Beck’s, Löwenbräu.

Alături de acestea, Bergenbier S.A. importă specialităţile belgiene Leffe şi Hoegaarden precum și berea mexicană numărul 1 în lume, Corona.

Despre Molson Coors Brewing Company:

Molson Coors Brewing Company este al treilea producător de bere la nivel mondial, cu mărci extraordinare care încântă consumatorii de bere din toata lumea. Portofoliul său include mărci premium, lideri de piaţă, precum Coors Light, Molson Canadian, Carling, Staropramen, Blue Moon şi Cobra în America de Nord, Europa şi Asia.

Compania Molson Coors este listată în Indicele de Sustenabilitate Dow Jones (DJSI) pentru America de Nord şi este constant preocupată de găsirea de noi soluţii pentru a maximiza impactul pozitiv asupra societăţii. 

Pentru mai multe informaţii despre Molson Coors Brewing Company, vizitaţi website-ul companiei: www.molsoncoors.com.

This entry was posted in FMCG & HoReCa and tagged . Bookmark the permalink.

Comments are closed.