Atelier de construcție LEGO® la VIVO! Cluj-Napoca

Magazinul Certificat LEGO® și VIVO! Cluj-Napoca au pregătit un nou eveniment LEGO® de construcție.

Copiii sunt invitați să construiască împreună un castel medieval uriaș din aproximativ 100 000 de piese LEGO®.

Sâmbătă, 27 mai 2017, toţi copiii sunt aşteptaţi la VIVO! Cluj-Napoca să participe la un nou eveniment LEGO® de construcţie.

În cadrul evenimentului, micuţii cu vârsta începând de la 4 ani vor construi împreună un castel medieval uriaş din aproximativ 100 000 de piese LEGO.

Participanţii vor da o mână de ajutor la construirea”blocurilor de piatră” din care o sa fie ridicat măreţul castel, înalt de peste 1,5 m.

Evenimentul organizat de Magazinul Certificat LEGO® în parteneriat cu VIVO! Cluj-Napoca se va desfăşura, între orele 10:00-22:00, în Piaţeta Matei Corvin, lângă Biroul de Informaţii din incinta centrului comercial.

 

Despre Magazinul Certificat LEGO®:

Magazinul Certificat LEGO® este conceput astfel încât să ofere o experienţă completă axată pe interacţiunea directă cu brandul LEGO. În cadrul magazinului este amenajat un spaţiu de joacă unde copiii pot experimenta la faţa locului joaca cu piese LEGO® şi LEGO® DUPLO®.

Cei care preferă să realizeze creaţii proprii au la dispoziţie peretele „Pick-aBrick”, ce conţine o sortimentaţie variată de piese individuale. Şi pentru că minifigurinele LEGO® sunt cele care însufleţesc orice construcţie, din magazin nu poate lipsi zona unde fiecare poate combina o varietate de componente pentru a crea o minifigurină proprie, având posibilitatea de a o cumpără la final.

Oferta de seturi şi piese LEGO® este completată de o varietate mare de cutii de depozitare în formă de cărămizi LEGO® şi de o serie de obiecte personalizate cu logo-ul cunoscutului brand: brelocuri, carneţele, magneţi, lanterne, sticle pentru apă. Magazinul Certificat LEGO® din VIVO! Cluj-Napoca este deţinut de partenerul LEGO® România – Brick Depot SRL. Acesta mai deţine două Magazine Certificate LEGO® în Bucureşti şi unul în Braşov.

 

Despre IMMOFINANZ:

IMMOFINANZ este o companie imobiliară comercială care își concentrează activitatea pe segmentele de retail și birouri în opt pieţe principale din Europa: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Moscova. Principala activitate a IMMOFINANZ include managementul și dezvoltarea de proprietăți.

Mărcile STOP SHOP (retail), VIVO! (retail) și myhive (office) reprezintă puncte centrale puternice pentru aceste activități și susțin calitatea și serviciile. Compania deține un portofoliu imobiliar de aproximativ 5,2 miliarde de euro, ce cuprinde peste 350 de proprietăți.

IMMOFINANZ este listată la bursele de valori din Viena (fiind inclusă în indicele ATX – Austrian Traded Index) și din Varșovia.  Pentru mai multe informații accesați: http://www.immofinanz.com

 

Despre CBRE Group, Inc.:

CBRE Group, Inc. (NYSE: CBG), Fortune 500 și S&P 500 cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare companie în domeniul imobiliar din lume și societate de investiții (în termeni de venituri, 2015). Compania are mai mult de 70.000 de angajaţi (excluzând companiile afiliate) și deservește proprietarii de active imobiliare, investitorii şi chiriaşii prin intermediul celor peste 400 de birouri (excluzând filialele) din întreaga lume.

CBRE oferă  un portofoliu extins de servicii integrate, incluzând consultanţa în tranzacţii, management de proiecte, administrarea proprietăţilor, administrarea investiţiilor, evaluare, leasing de proprietăţi, servicii de consultanţă, vânzări de proprietăţi, servicii bancare ipotecare. Vă rugăm să vizitați site-ul nostru la www.cbre.ro.

This entry was posted in Divertisment and tagged , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.